Istoricul localităţii

Răşinariul este primul sat transilvănean menţionat în documnte încă din 1204, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, ca făcând transhumanţa în Ţara Românească.


Numele comunei - Răşinari - este , după toate aparenţele un derivat al substantivului răşină. Până a nu se fi întemeiat Sibiul, sătenii-aşa cum ne spune tradiţia- trăiau din vinderea răşinei pe care o duceau în târguşorul din apropiere, Cisnădia, cu care plăteau şi contribuţia către stăpânii locului. Este aşadar posibil ca locuitori acestei comune să se fi numit deci răşinari, nume care ulterior a devenit numele comunei.


Mai este posibil însă, ca numele comunei să fie rezultatul unei etimologii populare, precum de altfel admite şi folologul român Dr. Sextil Puşcariu. Astfel, s-ar putea ca numele original al comunei să fi fost Râuşor, cum s-a numit până la inceputul sec.al- XX-lea râul-graniţă între Răşinari şi Cisnădioara.


Cea mai veche dovadă a existenţei omului pe teritoriul actualei localităţi o constituie un fragment de topor de piatră ( augit-andezit) găsit în anul 1954 pe muntele Rozdesti, datând din epoca neolitică.


Câteva date indirecte arată că satul exista cu mult înaine de atestarea documentară consemnată de Coriolan Suciu. Este vorba despre o donatie făcută de domnitorul Radu I ( 1377-1384) bisericii " Cuvioasa Paraschiva" la 1383 şi de participarea cneazului Cândea de Răşinari la semnarea întelegerii de la Cristian (10 ianuarie 1383) ce pune capat răzvrătirii românilor din satele sibiene împotriva abuzurilor greavilor saşi.


Acestea dovedesc o realitate istorică incontestabilă, anume aceea că pe teritoriul actual al satului trăia o comunitate românească ortodoxă, ocrotită de domnitorul Munteniei, sub ascultarea căruia va fi stat o vreme şi capabila ca, sub conducerea juzilor locali să se opună cu forţa armelor oricăror încercări de cotropire a hotarului strămoşesc, a drepturilor şi libertăţilor lor.


Răşinariul, ca de altfel toate satele din Mărginime, făcea parte din Scaunul Sibiului, comuna şi locuitorii săi încadrându-se în teritoriul pe care regele l-a donat coloniştilor germani din Sibiu. Datele şi documentele istorice indică o bună convieţuire a românilor cu coloniştii pe aceste meleaguri şi, mai târziu vorbesc, despre legăturile pe care Răşinariul, prin poziţia s-a strategică de aşezare de graniţă, le păstra cu voievozii români din Ţara Românească.


De-a lungul istoriei sale, Răşinariul a fost o aşezare destul de ocrotită, adăpost pentru prigoniţii de tot felul. Mărginenii au fost declaraţi de foarte devreme oameni liberi, fără obligaţii feudale şi cu conducere autonomă, ceea ce a favorizat o dezvoltare constantă a satelor din zonă.

Înapoi