Cadrul geografic

Comuna se întinde la contactul munţilor Cindrel cu depresiunea Sibiului (573 m. altitudine), pe coordonatele geografice 45°40' latitudine nordică şi 41o 43' longitudine estică, într-o „vale desfataciosa" după constatarea lui Timotei Cipariu care a vizitat-o, în mai multe rânduri, la mijlocul veacului al XIX-lea.


Aflat în partea sud - estică a judeţului Sibiu, Rasinariul are ca vecini apropiaţi oraşul Sibiu (la nord-est), comunele Răul Sadului (la sud), Poplaca (la nord-vest), Gura Râului (la vest) şi satul Cisnădioara (la est).


Face parte din teritoriul Mărginimii Sibiului constituit de satele româneşti înşirate la poalele munţilor, între Olt şi Sebeş, cu o economie tradiţională preponderent pastorală ce au reprezentat pentru oraşul de pe Cibin un adevărat hinterland economic.


Este satul mărginean cu cea mai numeroasă populaţie (densitate medie 20-30 locuitori pe ha.) şi cel mai mare număr de gospodării, situându-se pe locul trei (în urma Jinei şi a Orlatului) numai în ceea ce priveşte suprafaţa teritoriului.

 

Legătura cu Sibiul este asigurată de drumul judeţean modernizat ce duce în staţiunea climaterică Păltiniş precum şi o linie de tramvai intrată în exploatare în 1948, construită pe cheltuiala comunei, iar cu localităţile rurale cele mai apropiate comunicaţia se face pe drumuri judeţene modernizate sau comunale.

Înapoi